Knowledge is everything

Efectul Isaia

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Efectul Isaia

EFECTUL ISAIA Decodificarea Ştiinţei pierdute a Rugăciunii şi a Profeţiei

  • Autor: Gregg Braden
  • Editura: For You
  • Nr. pagini: 241
  • Format: 14 x 20

Fii primul care evaluează acest produs.

Prezentare scurtă

Cartea reprezintă o nouă şi uluitoare interpretare a celei mai importante profeţii conţinute de Manuscrisele de la Marea Moartă.Autorul combină descoperirile din fizica cuantică, cu operele profetului Isaia şi ale vechilor esenieni. El demonstrează cum profeţiile ce prevestesc o catastrofă globală şi multă suferinţă pot reprezenta doar descrierea unor posibilitaţi de viitor şi nu o prognoză sigură, ce conduce la un sfârşit iminent al planetei, vorbindu-ne totodată despre puterea pe care o avem de a influenţa aceste posibilităţi.
În Efectul Isaia, carte menită a deschide drumuri neumblate încă, Gregg Braden îşi îndreaptă atenţia către Manuscrisul lui Isaia, poate cel mai important document dintre Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite în 1946, pentru a pătrunde astfel tainele unei forme puternice de rugăciune, aparţinând unei străvechi înţelepciuni.
În afară de faptul că descriu mai multe variante de viitor, textele lui Isaia fac un pas înainte şi se referă cu claritate la ştiinţa de a alege viitorul. Urmărind sensul pe care-l au cuvintele cheie din textul lui Isaia, în limba în care au fost scrise iniţial, descoperim că profetul a oferit o metodă de rugăciune care s-a pierdut pentru Occident, în timpul elaborării versiunii oficiale a Bibliei, ce a avut loc în secolul al patrulea. Braden oferă relatări detaliate asupra modului în care elemente ale acestei metode de rugăciune au fost aplicate în situaţii diverse – cum ar fi vindecarea unor boli considerate incurabile, sau salvarea unor locuri istorice de mare importanţă din sudul statului Peru, în timpul incendiilor din 1998, prin credinţa localnicilor, care s-au rugat în mod colectiv. În fiecare caz, legatura dintre rugăciune şi modificările de situaţie survenite a fost indiscutabilă, neputând fi vorba de coincidenţă, întrucât rugaciunile au avut efecte măsurabile!
Astăzi, când ştiinţa modernă continuă să confirme existenţa unei relaţii între lumea noastră interioară şi cea exterioară, devine şi mai probabil ca un pod uitat uneste lumea rugăciunilor noastre cu cea a experienţelor noastre. De fiecare dată când alegem ca mesajul dătător de sperantă al lui Isaia să conducă vieţile noastre, ale celor dragi nouă şi ale comunităţilor cărora le aparţinem, nu facem altceva decât să asigurăm viitorul nostru şi pe cel al Pământului, singura casă pe care o cunoaştem.
Această carte de mare valoare, va oferi o modalitate prin care cititorii vor atinge starea de pace şi fericire pe care şi-o doresc – şi, prin efortul lor colectiv, prin aplicarea tehnicii uitate a rugăciunii, lumea noastră va deveni mai bună şi mai plină de iubire.

Informaţii adiţionale

Autor Gregg Braden
Editura For You
Nr. pagini 241
Format 14 x 20

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.