
Mike Dooley
Fost contabil specializat în impozite internaţionale, apoi antreprenor şi interpret al mesajelor primite de la Univers, MIKE DOOLEY a ajuns la ora actuală unul din instructorii care apar în faimosul film Secretul (şi în cartea cu acelaşi titlu). El şi-a găsit astfel chemarea.
Mike trăieşte în Orlando, Florida, unde a organizat „Clubul Aventurierilor TUT”, în care sunt admişi toţi cei care doresc să se bucure de marea aventură a vieţii. Călătoreşte foarte mult la nivel internaţional şi ţine conferinţe despre viaţă, vise şi fericire, la care participă mii de oameni.