Knowledge is everything

Congresul de Craciun

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Congresul de Craciun

CONGRESUL DE CRĂCIUN PENTRU ÎNTEMEIEREA SOCIETĂŢII ANTROPOSOFICE

  • Autor: Rudolf Steiner
  • Editura: Univers enciclopedic Gold-Triade
  • Nr. pagini: 368
  • Format: 13 x 20

Fii primul care evaluează acest produs.

SAU

Prezentare scurtă

„Ceea ce trebuie să impulsioneze în mod just cele ce urmează să purceadă de acum înainte de la Dornach, trebuie să fie, aşa cum am subliniat în cursul acestor zile din cele mai diferite puncte de vedere, un impuls răsărit nu pe Pământ, ci din lumea spirituală.Noi vrem să dezvoltăm aici forţa de a da curs unor impulsuri din lumea spirituală.


De aceea, în conferinţele de seară din timpul acestui Congres de Crăciun, am vorbit despre diferitele impulsuri care au existat în evoluţia istorică, pentru ca să ne putem deschide primirii unor impulsuri spirituale care urmează de-abia de acum înainte să se reverse în lumea pământească, impulsuri care nu urmează să fie luate din lumea pământească însăşi. Căci tot ceea ce lumea pământească a rodit până acum în sens just a izvorât din lumea spirituală. Şi dacă e ca noi să realizăm ceva rodnic pentru lumea pământească, impulsurile pentru aceasta trebuie scoase din lumea spirituală.”


                                                                     • Rudolf Steiner

Informaţii adiţionale

Autor Rudolf Steiner
Editura Univers enciclopedic Gold-Triade
Nr. pagini 368
Format 13 x 20

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.