Knowledge is everything

Carti

3 Articol(e)

Tabel  Listă 

Setează descrescător
per pagină
  1. Purifica-ti neintarziat organismul savurand o hrana perfect naturala, sanatoasa si delicioasa

    PURIFICĂ-ŢI NEÎNTÂRZIAT ORGANISMUL SAVURÂND O HRANĂ PERFECT NATURALĂ, SĂNĂTOASĂ ŞI DELICIOASĂ

    de Florian Adel Gheorghiţă

    Preţ normal: 25,00 RON

    Preţ special: 21,00 RON

    Fructele şi legumele proaspete constituie baza unei alimentaţii cu virtuți detoxifiante şi revitalizante de maximă eficiență.

    Învăţaţi să le alegeţi corect şi daţi prioritate fructelor şi legumelor de sezon. Ele au un gust mai bun şi conţin mai multe elemente nutritive. Fructele ne oferă o gamă atât de variată de posibilități de alegere, încât le putem consuma în fiecare zi fără să ne plictisim de ele niciodată!

    Întregi, în salate sau sub formă de suc proaspăt stors, de preferinţă cultivate în regiunea în care trăiţi, de calitate bio şi culese la maturitate… Pentru a beneficia cât mai mult de vitamine, minerale şi oligoelemente, achiziţionaţi fructe şi legume în forma lor „brută” − morcovii şi napii cu tot cu frunze, de exemplu. Salatele ambalate, ca de altfel tot ceea ce este deja preparat, trebuie să fie cu grijă… evitate.

    Alimentele industriale pline de aditivi, din făină şi zahăr rafinat, de cele mai multe ori mult prea impure, blochează funcționarea corectă a organismului şi îngreunează trupul.

    Pe scurt, mâncaţi simplu şi natural cât mai des posibil! Încet-încet veţi resimţi binefacerile alimentelor care vă hrănesc fără să vă supraîncarce organismul.

    Veţi beneficia de o energie calitativă pe o durată mai lungă de timp şi veţi putea să vă realizaţi toate activităţile de peste zi fără să vă simţiţi epuizaţi o dată cu venirea serii.

    Vezi mai mult
  2. Nosso lar

    NOSSO LAR

    de Chico Xavier

    24,00 RON

    În această carte ne este prezentată o lume spirituală, superioară celei fizice, care îi oferă sufletului ce ajunge acolo, după părăsirea trupului prin aşa-zisa moarte, o perspectivă mai vastă asupra legilor divine ale Universului, posibilitatea înţelegerii mai profunde a vieţii şi şansa asumării conştiente a lecţiilor spirituale.

    În această dimensiune subtilă, fiecare fiinţă se confruntă cu propriile sale încercări şi are de depăşit anumite obstacole de natură interioară, prejudecăţi şi concepţii eronate, pe care le-a hrănit şi le-a cultivat, datorită ignoranţei, pe când era încarnată în lumea fizică.

    Evoluţia interioară este marcată de purificarea profundă a propriei fiinţe, fiind singura de natură să-i asigure sufletului o existenţă fericită în lumea de dincolo, în care să predomine înţelegerea, altruismul şi iubirea. În lumea spirituală, sufletul se arată aşa cum este el în realitate, neputând să se mai ascundă în spatele unor măşti iluzorii.

    Cititorii vor descoperi impactul profund al învăţăturilor spirituale asupra conştiinţei fiinţelor din această lume astrală. Ni se confirmă astfel faptul că spiritualitatea este aceeaşi pretutindeni şi că adevărurile esenţiale afirmate dintotdeauna de tradiţiile spirituale ale omenirii sunt valabile în eternitate.

    Conjuncturile spaţio-temporale, oricât de diverse, nu sunt de natură să ştirbească sau să diminueze în vreun fel valoarea perenă a acestor adevăruri. Fiorul profund de autenticitate şi coerenta deplină a faptelor prezentate în paginile cărţii sunt indicii în plus că povestirea reprezintă oglindirea fidelă a unor realităţi – uneori cutremurătoare – din lumile subtile astrale, şi nicidecum o simplă ficţiune.

    Vezi mai mult
  3. Tehnici simple de meditatie

    TEHNICI SIMPLE DE MEDITAŢIE Dimineţile pline de graţie dumnezeiască încep atunci când meditezi moderat după ce te-ai trezit

    de Swami Rajananda

    Preţ normal: 25,00 RON

    Preţ special: 21,00 RON

    Totul este meditaţie, dacă reflectezi la ceea ce te înconjoară. Totul este meditaţie, dacă reflectezi asupra ființei tale.

    Meditaţia, atât cea asupra cuvintelor, cât şi celelalte genuri de meditaţie, trece prin simţuri şi simțiri, prin sentimente și resentimente, prin esenţa vieţii, prin esenţa raţiunii de a fi. Meditaţia este viaţa simţită şi resimţită.

    Meditația este, în final, după ce vei fi meditat suficient, revelația că ești cea mai uluitoare creatură a Universului, că exiști în cel mai fascinant și complex Univers posibil și că, în mod sigur, Creatorul tuturor acestor minunății nu poate fi decât Cineva Absolut Magnific, care merită toate eforturile să fie descoperit.

    Şi gata! Asta e totul, absolut totul!

    Meditaţia nu are un semnal de alarmă, absenţa sa este prea subtilă pentru a fi percepută de către voi sau de către mine, nişte novici în materie, supuși uitării şi avari cu timpul nostru. Meditaţia este precum fericirea − o recunoşti numai la primul zgomot al uşii trântite, când te părăseşte.

    Meditaţia, ca şi fericirea, este o stare instabilă şi efemeră, greu de cultivat sau de atins, este o stare de graţie.

    Vă propun un preambul magic la toate zilele voastre: câte o dimineaţă de graţie.

    Vezi mai mult

3 Articol(e)

Tabel  Listă 

Setează descrescător
per pagină