"Începe cu ce nu-ţi place! "(Eat That Frog), porneşte de la o idee simplă: nu ai niciodată timp să termini tot ce trebuie făcut şi apar întotdeauna lucruri sau stări parazite, care te opresc să faci ce e mai important.
Soluţia pe care Tracy o explică pe parcursul a 21 de reguli porneşte de la respectarea a trei principii: cel al capacităţii de decizie, cel al disciplinei şi cel al determinării. Brian Tracy are mereu alături metafora broaştei, acel ce nu-ţi place din titlul cărţii, lucrul pe care trebuie să-l faci, dar, pentru că este neplăcut, îl ocoleşti. El va ajunge să te domine şi fiindcă l-ai tot amânat, s-ar putea să iasă mai rău!