Knowledge is everything

Iubire,vinovatie si reparatie

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Iubire,vinovatie si reparatie

IUBIRE,VINOVĂȚIE ȘI REPARAȚIE

  • Autor: Melanie Klein
  • Editura: Trei
  • Nr. pagini: 687
  • Format: 14,5 x 20,5

Fii primul care evaluează acest produs.

Prezentare scurtă

Dacă Freud a descoperit copilul din adult, se poate spune că Melanie Klein a descoperit sugarul din copil şi adult, ajungând la concluzia că, încă de la începutul vieţii sale, acesta stabileşte relaţii intense cu ceilalţi, atât în realitate, cât şi în fantasmă.


Ea nu considera că bebeluşul este pasiv, asupra lui acţionând mediul, el doar reacţionând la mediu, ci considera că are de la început o viaţă psihică bogată, plină de fantasme, în interacţiune permanentă cu realitatea externă.


Volumul de faţă cuprinde lucrări importante, în care Klein îşi precizează propria orientare, diferită de cea freudiană – modul specific în care înţelege complexul Oedip în lumina anxietăţilor timpurii, apărările maniacale, poziţia depresivă.


Cititorul va beneficia din plin de notele explicative scrise de renumiţi psihanalişti de orientare kleiniană – Edna O’Shaughnessy, Hanna Segal, Betty Joseph şi Roger Money-Kyrle.

Informaţii adiţionale

Autor Melanie Klein
Editura Trei
Nr. pagini 687
Format 14,5 x 20,5

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.