Knowledge is everything

Mistici din Carpati

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Mistici din Carpati

MISTICI DIN CARPAŢI ŞI ALŢI OAMENI SLĂVIŢI DIN ISTORIA MÂNTUIRII ( vol.III )

  • Autor: Vasile Andru
  • Editura: Nemira
  • Nr. pagini: 109
  • Format: 14 x 20,5

Fii primul care evaluează acest produs.

SAU

Prezentare scurtă

După asceţii închisorilor vine timpul înţelepţilor.


Câte chipuri ale înţelepciunii există?


Nuanţând, zicem că există atâtea chipuri câţi înţelepţi.În esenţă, există trei chipuri: sophia, phronesis, synesis.


Sophia este bazată pe cunoaşterea divină, ca să-ţi desăvârşeşti viaţa în armonie cu Thelema Su („Voia Ta“).


Phronesis înseamnă „prudenţă“.


Synesis înseamnă „judecată“.


Românii mireni mizează pe phronesis, ne lăudăm noi. Înţelepţii mănăstirilor mizează pe sophia, iar în practică, pe rugăciunea minţii. Aceasta, în condiţii ştiute de un îndrumător niptic, duce la extensia conştiinţei până la suprafiresc, până la theosis.


Vasile Andru şi-a construit această carte în 17 ani.


O „ciornă“ a ei s-a publicat în anii nouăzeci. De atunci s-au adăugat capitole şi revelări, întregind un tablou expresiv, o schiţă de epopee soteriologică, având ca posibil motto un aforism filocalic: Raiule, noi te putem dobândi, dar nu te putem înţelege!

Informaţii adiţionale

Autor Vasile Andru
Editura Nemira
Nr. pagini 109
Format 14 x 20,5

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.