Knowledge is everything

Spune nu cancerului

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Spune nu cancerului

SPUNE NU CANCERULUI Ghid de prevenire şi luptă împotriva cancerului

Fii primul care evaluează acest produs.

Prezentare scurtă

Numărul cazurilor de cancer este într-o creştere alarmantă, iar studiile medicale arată că unul din trei oameni se vor îmbolnăvi de cancer în decursul vieţilor lor.


Până la 39% dintre cele mai frecvente tipuri de cancer (de plămâni, sân, colon, piele, gură sau gât, esofag, ficat, stomac, prostată, ovarian, testicular, endometrial şi de pancreas) pot fi prevenite prin dietă, exerciţii fizice şi controlul greutăţii.


Autorii ne reamintesc că există o legătură strânsă între stilul nostru de viaţă şi modul de alimentaţie şi riscul de a ne îmbolnăvi de o formă de cancer, oferindu-le, în acelaşi timp, sfaturi atât celor care vor să prevină apariţia acestei boli, cât şi celor care vor să ştie ce ar trebui să mănânce şi care sunt suplimentele nutriţionale potrivite dacă au cancer sau dacă vor să împiedice reapariţia acestuia.

Informaţii adiţionale

Autor Patrick Holford, Liz Efiong
Editura Litera
Nr. pagini 538
Format 13 x 20

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.