Knowledge is everything

Viziunea de aur

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Viziunea de aur

VIZIUNEA DE AUR

  • Autor:
  • Editura: ESP SYSTEM
  • Nr. pagini: 81
  • Format: 13

Fii primul care evaluează acest produs.

SAU

Prezentare scurtă

"Viziunea de aur" va deschide multe uşi pentru tine. Cartea simplifică şi explică unele concepte, astfel încât să le poţi folosi mai bine în viaţa ta, şi vei utiliza legea atracţiei pentru a fi persoana pe care vrei să fii.


Contrar credinţei populare, nu ai venit pe lume singur şi neînarmat. Înăuntrul tău se găseşte o unealtă foarte puternică cu ajutorul căreia orice vis se poate transforma în realitate.


Această conştiinţă interioară este direct legată chiar la Sursă, harta ta către succesul personal şi spiritual.


Pentru a putea folosi această hartă, nu trebuie decât să ajungi la sufletul tău, partea aceea pe care o numeşti „eu”. Acesta este Sinele tău spiritual, centrul tău metafizic care îţi îngăduie să îţi creezi viaţa aşa cum crezi de cuviinţă.


Meditaţia reprezintă cea mai uşoară şi eficientă metodă, prin care poţi ajunge la conştiinţa ta interioară. Dar, înainte de a reuşi să stăpâneşti meditaţia, trebuie să înveţi să îţi stăpâneşti stresul.


Stresul nu e nimic altceva decât reacţia noastră la schimbare. Viaţa înseamnă schimbare, iar schimbarea e cea care cauzează stres. Secretul nu constă în găsirea unei căi de a evita stresul ci, mai degrabă, în schimbarea felului în care răspunzi atunci când stresul se produce.


Cu alte cuvinte, secretul constă în controlarea atitudinii. Îţi aminteşti de acei oameni care par a avea tot norocul din lume? Oamenii, ale căror vieţi devin din ce în ce mai bune? Motivul pentru care norocul pare să le surâdă este pentru că ei au învăţat să aibă acces la conştiinţa lor interioară. Ei au descoperit că îşi pot schimba atitudinea, dar, pentru a face asta, au reuşit să îşi controleze stresul.


Adevărul este că tot ce ni se întâmplă în viaţă, ni se întâmplă pentru că trebuie să ni se întâmple. Evenimentele s-ar putea să ne aducă o nouă perspectivă asupra unei situaţii sau ne-ar putea determina să păşim înapoi şi să reflectăm. Dacă vedem aceste evenimente ca pe nişte bariere negative, riscăm să nu receptăm mesajul pe care îl aduc. Mai bine schimbă-ţi atitudinea şi vei descoperi că s-ar putea să ai la orizont o nouă destinaţie, mai bună decât cea pe care ai căutat-o iniţial.

Informaţii adiţionale

Autor Nedeterminat
Editura ESP SYSTEM
Nr. pagini 81
Format 13

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.