Knowledge is everything

Codul vindecarii

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Codul vindecarii

CODUL VINDECARII

Fii primul care evaluează acest produs.

SAU

Prezentare scurtă

În 2001, Alexander Loyd a descoperit cum să activeze funcţia fizică încorporată în organism care poate înlătura, în proporţie de până la 95%, sursa tuturor bolilor şi stărilor de rău. În acest caz, sistemul neuro-imunitar îşi poate îndeplini misiunea de a vindeca orice rău din organism.Descoperirile dr. Loyd au fost validate prin teste şi mărturii ale oamenilor din întreaga lume, care au folosit sistemul Codul vindecării pentru a corecta, practic, orice problemă fizică, emoţională sau relaţională, dar şi pentru a avea succes deosebit în carieră.


Testele doctorului Alexander Loyd au arătat că există un "cod universal al vindecării" care poate ajuta la vindecarea celor mai multe probleme pentru cei mai mulţi oameni.Cartea cuprinde şi:


Cele şapte secrete ale vieţii, sănătăţii şi prosperităţii;




Tehnica de 10 secunde a Impactului imediat pentru dezamorsarea stresului zilnic;


" Detectorul de probleme sufleteşti, singurul test care identifică problemele de bază printr-un raport personalizat şi succint. Am folosit aproape toate tehnologiile moderne, protocoale de tratament, tehnici, sisteme, filozofii şi modalităţi de vindecare atât din medicina alopată, cât şi din cea alternativă, dar, dacă ar fi să aleg doar una, aceasta ar fi lucrarea dr. Loyd. Nu cunosc niciun alt proces care să fie atât de elegant în simplitatea lui, atât de uşor de învăţat, de profund eficient şi, mai ales, etern. Cea mai bună recomandare pe care o pot face este să spun că îl folosesc eu însumi, îl folosesc pentru familia şi pacienţii mei."


                                                                                 Merril Ken Galera, medic, director medical la Galera Center

Informaţii adiţionale

Autor Alexander Loyd, Ben Johnson
Editura Trei
Nr. pagini 295
Format 13x20

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.