Knowledge is everything

epopeea-getica-taina-ascunsa-a-stramosilor-omenirii

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • epopeea-getica-taina-ascunsa-a-stramosilor-omenirii

EPOPEEA GETICĂ - Taina ascunsă a strămoşilor omenirii

Fii primul care evaluează acest produs.

Prezentare scurtă

Volumul reprezintă a sinteză a învățăturilor culese în perioada de retragere la o mânăstire de pustnici din Oltenia, redată sunt forma tradițională a unui cântec inițiatic în versuri.
Epopeea getică nu constituie un studiu științific și nici o lucrare de cercetare etnologică sau antropologică, ci un imn sufletesc închinat credințelor strămoșești ale călugărilor carpatini iconari și pustnicilor care considerau că, în Carpați, creștinismul a reprezentat doar o continuare a vechii religii a Dumnezeului Tată, reprezentat prin preotul său Zalmoxes, Moșul Timp.
Lucrarea este un dar primit de mine din partea unor Oameni deosebiți, care au avut harul și cunoașterea de a mă conduce spre o lume complet nouă, amintindu-mi și reamintindu-mi lucruri importante din istoria spirituală a omenirii.
Cititorul va avea ocazia să descopere curgerea, confluența și asemănările din fondul străvechi al mai multor religii, care toate converg spre universalitate și același Bine primordial, figurat în epoci diferite prin Chipuri diferite.

Detalii

CUPRINS

Invocare…………………...…..........……...…….…...…………7

Prolog ..………………………....…...…....……...............……8

Cântul I – Deschiderea Porţilor Leului....................10

Atlantica sau scufundarea lumii vechi

Pabala, Marele Preot Moştenitor al lumii noi

Marea Adunare

Manu ajunge pe Marele Munte

Rabha coboară în câmpia Râului Binefăcător

Pabala se aşează în sânul Munţilor binecuvântaţi de Zeiţa Mamă

Cântul II – Deschiderea Porţilor Racului................20

Fiii lui Dumnezeu îşi iau soţii dintre fetele oamenilor

Fiii lui Manu la Muntele Mare

Luptele cu oamenii cei negrii de pe Muntele cel Mare

Cântul III– Deschiderea Porţilor Fraţilor Gemeni.....25

Fii lui Rabha

Sfinxul şi misteriile subpământene ale lui Isis

Moşii Negrii

Invazia şi lupta cu oamenii negri. Ascunderea ştiinţei sacre

Fii lui Pabala, urmaşii din Ţara Marii Zeiţe

Zeul Moş din Ţara Sfintei Zeiţe

Previziunea călătoriei lui IO şi a Ascunderii Ştinţei Sacre

Perderea legăturii omului cu Adevărul

Naşterea lui Rama

Plecarea lui Rama spre Soarele Răsare

Sosirea lui Rama în Ţara Muntelui Mare

Înfruntarea cu negrii pe Muntele Mare

Neamul de oameni vechi,Vanara

Coborârea moşilor negri spre Lanka, cetatea lor sfântă

Izgonirea Neamului Negru din tărâmul Muntelui Mare

Plecarea lui Rama

Cântul IV– Deschiderea Porţilor Bourului Cosmic…...53

Vremea cea nouă

Coborârea lui Krishna pe Pământ

Marea luptă

Plecarea lui Krishna

Naşterea lui Parikşit

Călătoria lui Io. Vremea împlinirii proorociei plecării lui Io în lume

Durii zei pleacă înspre nordul Hiperboreei

Sesostris şi plecarea spre Ţara Marelui Fluviu (Nil)

Domnia lui Sesostris. Căsătoria cu prima Io

Cultul Ra-Soarelui şi cultul Lunii

Annunakii pleacă spre ţara dintre Fluvii

Hermes – zis Thot Sfântul

Cântul V – Deschiderea Porţilor Berbecului..........74

Revelatorul Soarelui Bun

Amon şi Aton Soare

Moise

Puterile Soarelui Rău şi tărâmul întemeiat de Moise

Cântul VI – Deschiderea Porţilor Peştilor...........79

Venirea vremurilor noi

Maica şi Pruncul

Venirea Celui-mult-aşteptat

Preotul Mag Moş din Ţara Zeiţei Mamă

Tălmăcirea unor nume din epopee....................84

Informaţii adiţionale

Autor Sebastian Stănculescu
Editura Salco
Nr. pagini 92
Format 130 x 210

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.