Knowledge is everything

Puterea cuvintelor

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Puterea cuvintelor

PUTEREA CUVINTELOR Cum poţi obţine rezultate majore folosind cuvintele potrivite

  • Autor: Hal Urban
  • Editura: Amaltea
  • Nr. pagini: 231
  • Format: 14 x 20

Fii primul care evaluează acest produs.

Prezentare scurtă

Cuvintele reprezintă instrumente la care am avut acces dintotdeauna şi pe care le-am tot utilizat încă din ziua în care am început să vorbim. Le considerăm ca făcând parte din rutină.


Deseori vorbim fără a gândi în prealabil şi fără a fi conştienţi de impactul cuvintelor noastre.


Şi, cu toate acestea, pot avea un impact de zile mari – atât asupra noastră, dar cu precădere asupra altora. S-a mai spus cândva şi că limba reprezintă un indice al gradului de civilizaţie.


Ceea ce auzim în jurul nostru zi de zi transmite foarte multe despre cultura noastră, despre etosul propriu şi, totodată, despre respectul pentru semenii noştri. Cea mai mare parte din limbajul cu care avem de-a face astăzi posedă o doză de duritate. Mai precis, acesta este deseori necizelat, trădând furie şi intenţii negative. Dăm peste el oriunde mergem şi provine de la persoane care aparţin tuturor categoriilor de vârstă.


Limbajul fiind pionul esenţial în tumultul fiecărei zile, această carte îşi propune: să ne determine să devenim conştienţi de imensa putere a cuvintelor, pentru a învăţa să le alegem cu mai multă atenţie; să ne ajute să învăţăm cum să observăm părţile bune ale fiecărui om şi ale fiecărui lucru, identificând totodată oportunităţi de a transpune în cuvinte observaţii benefice; să transforme limbajul pozitiv într-un instrument pe care să îl folosim cu multă uşurinţă şi naturaleţe.


Propriul nivel de fericire şi chiar respectul de sine vor spori în momentul în care vom reuşi să găsim punctul de echilibru al mesajelor şi al cuvintelor pe care le alegem pentru a le transmite.

Informaţii adiţionale

Autor Hal Urban
Editura Amaltea
Nr. pagini 231
Format 14 x 20

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.