Knowledge is everything

Psihologia mediatorului

Dublu click pe imaginea de mai sus pentru a o vedea întreagă

Depărtează
Apropie

Mai multe imagini

  • Psihologia mediatorului

PSIHOLOGIA MEDIATORULUI

  • Autor: Daniel Dowling
  • Editura: Trei
  • Nr. pagini: 382
  • Format: 14,5 x 20,5

Fii primul care evaluează acest produs.

SAU

Prezentare scurtă

Ce înseamnă să devii mediator? De ce unii mediatori sunt eficienţi, şi alţii ineficienţi? Ce calităţi te ajută în rezolvarea disputelor? Este un talent înnăscut sau sunt calităţi ale căror dimensiuni pot fi dezvoltate?


Cursurile de specialitate în domeniu s-au axat în primul rând pe îmbunătăţirea tehnicilor mediatorilor şi pe sporirea înţelegerii teoriei din spatele practicii.


În volumul de faţă autorii se concentrează asupra unui al treilea aspect al evoluţiei unui mediator şi anume asupra dezvoltării personale a acestuia, susţinând că «prezenţa» mediatorului, aspect care are un impact profund asupra procesului de mediere, este mai degrabă dictată de cine este acel mediator decât de ce este el sau ce face el.


Cartea se adresează atât mediatorilor care doresc să îşi sporească abilităţile de a rezolva conflicte şi să îşi depăşească limitele de cunoaştere şi îndemânare din acest domeniu, oferind cititorului un sprijin în descoperirea propriului drum către un stil propriu, cât şi psihologilor, psihoterapeuţilor, specialiştilor din domeniul asistenţei sociale şi tuturor celor care, în practica lor, se confruntă cu delicata problemă a facilitării soluţionării disputelor şi conflictelor.

Detalii

CUPRINS

9 Introducere

25 CAPITOLUL 1 - Cum să faci pace. Calităţile personale ale mediatorului şi impactul lor asupra medierii.

72 CAPITOLUL 2 - Care sunt calităţile personale ale mediatorului ?

82 CAPITOLUL 3 - Excelenţă neprevăzută. O explorare a măiestriei şi incompetenţei.

111 CAPITOLUL 4 - Gestionarea energiei naturale a conflictelor. Mediatorii, păcălicii şi folosirea constructivă a amăgirii.

187 CAPITOLUL 5 - Păcăliciul, prietenul mediatorului

206 CAPITOLUL 6 - Medierea inteligentă emoţional. Patru competenţe de bază.

228 CAPITOLUL 7 - Paradoxurile medierii.

249 CAPITOLUL 8 - Medierea şi cultura vindecării

292 CAPITOLUL 9 - Crearea unui spaţiu sacru. Către o practică revizuită a soluţionării conflictelor.

319 CAPITOLUL 10 - Calităţile personale ale mediatorului. Răgazul necesar reflectării şi reînnoirii.

331 CAPITOLUL 11 - Stilul şi mediatorul conflictelor familiale.

345 CAPITOLUL 12 - Lacrimi

353 CAPITOLUL 13 - Meditaţia concentrată şi medierea. Când transcendentul întâlneşte familiarul.

Informaţii adiţionale

Autor Daniel Dowling
Editura Trei
Nr. pagini 382
Format 14,5 x 20,5

Etichete produs

Foloseşte spaţii pentru a separa etichetele. Foloseşte ghilimele simple (') pentru fraze.