Knowledge is everything

Carti

Articolele 1 - 10 dintr-un total de 100

Tabel  Listă 

Setează descrescător
per pagină
  1. Vindeca-ti corpul

    VINDECĂ-ŢI CORPUL Cauzele mentale ale bolilor fizice şi modalităţile metafizice prin care acestea pot fi vindecate

    de Louise L.Hay

    Preţ normal: 23,00 RON

    Preţ special: 20,50 RON

    Gândurile pe care le emitem şi cuvintele pe care le rostim zilnic contribuie la crearea realităţii noastre, influenţându‑ne starea de sănătate şi experienţele de zi cu zi.

    Prin schimbarea acestor gânduri şi a acestor cuvinte, noi ne putem schimba radical viaţa.

    Louise L. Hay ne explică în această carte mecanismul prin care atitudinea noastră faţă de viaţă şi faţă de noi înşine poate sta la baza bolilor de care suferim.

    Dacă vei folosi tehnicile ei simple, dar extrem de eficiente, vei avea surpriza să descoperi tiparele mentale care au stat la baza afecţiunilor tale şi vei învăţa astfel să te cunoşti mai bine.

    Tot ce trebuie să faci în această direcţie este să porneşti de la boala sau de la afecţiunea de care suferi şi să cauţi în carte afirmaţia potrivită pentru a dizolva tiparul negativ şi pentru a-l înlocui cu unul pozitiv.

    Foloseşte-te de acest ghid pentru a începe să te însănătoşeşti începând chiar din această zi.

    Vezi mai mult
  2. Calatoria cu viteza iubirii

    CĂLĂTORIA CU VITEZA IUBIRII Un ghid pentru o viaţă trăită în pace şi fără teamă

    de Sonia Choquette

    Preţ normal: 25,00 RON

    Preţ special: 21,00 RON

    Pe măsură ce ne continuăm călătoria prin viaţă, noi ne aflăm în căutarea unei destinaţii. Din păcate, experienţele neplăcute şi emoţiile negative ne pot face să călătorim pe frecvenţe nepotrivite, fapt care ne îndepărtează de destinaţia aleasă. Majoritatea oamenilor călătoresc pe frecvenţa fricii, asumându-şi statutul de victime. Călătoria cu viteza iubirii te învaţă să îţi regăseşti plăcerea de a călători prin viaţă şi să depăşeşti obstacolele care te pot împiedica să îţi împlineşti potenţialul. Prin această carte fascinantă, Sonia Choquette îţi oferă un ghid practic şi uşor de urmat care îţi arată cum îţi poţi reprograma creierul şi cum îţi poţi schimba viaţa în bine. Viaţa este o călătorie… Citind această carte, vei învăţa: Să îţi verifici imediat biletul de călătorie şi să începi să călătoreşti la clasa întâi; Să călătoreşti fără prea multe bagaje şi să arunci tot ceea ce nu îţi este strict necesar; Să te descurci mai uşor printre turbulenţele neaşteptate ale vieţii; Să renunţi odată pentru totdeauna la călătoria vinovăţiei; Să călătoreşti zilnic în lumina graţiei şi a călăuzirii divine. Călătoria cu viteza iubirii se referă la călătoria prin viaţă cu inima deschisă, astfel încât spiritul să se înalţe cât mai sus pe cerul iubirii. Vezi mai mult
  3. Bucataria bazata pe cruditati si alimente vii

    Bucătăria bazată pe crudităţi şi alimente vii Vindecă-te pe tine însuţi şi vindecă planeta prin consumul de alimente ecologice şi delicioase

    de Jenny Ross, Doreen Virtue

    Preţ normal: 40,00 RON

    Preţ special: 34,00 RON

    Această carte îţi va permite să te bucuri de toate beneficiile unei diete pe cât de delicioase, pe atât de bogată în principii nutritive. În minunata lor carte, Doreen Virtue şi Jenny Ross îţi oferă sute de reţete şi sfaturi culinare care îţi vor permite să prepari cele mai savuroase feluri de mâncare, create în proporţie de 100% din crudităţi şi din alimente vii (fructe, legume, nuci, alune şi seminţe). Vezi mai mult
  4. Aventurile sufletului

    AVENTURILE SUFLETULUI Călătorii prin dimensiunea fizică şi prin cea spirituală

    de James van Praagh

    28,00 RON

    "Aventurile Sufletului" este un manual pentru oricine s-a întrebat vreodată de unde vine, de ce este aici și unde se va duce după ce moare.

    Împărtășindu-vă experiențele sale intuitive de comunicare cu Lumea Spiritului, în ultimii 30 de ani, mediumul recunoscut la nivel internațional James Van Praagh vă invită într-o călătorie spirituală pentru a descoperi alcătuirea unică a propriului vostru suflet și pentru a explora diferitele sale aventuri în timp ce călătorește între lumi.

    Veți învăța să vă deschideți mintea către înțelepciunea nelimitată a sufletului vostru și să dobândiți o perspectivă mai amplă asupra vieții și o mai bună înțelegere a rolului important pe care îl aveți în ansamblul ei.

    Această carte vă va ajuta în continuare să înțelegeți și să recunoașteți lecțiile sufletului pentru învățarea cărora ați revenit pe pământ, cum ar fi suferința, tristețea, iertarea și bucuria. Folosind această cunoaștere, veți ajunge să identificați implicațiile sufletului vostru și veți începe să trăiți o viață care să vă împlinească într-adevăr destinul sufletului: să urmați calea iubirii.

    Este o călătorie care vă va determina să vedeţi viaţa şi moartea într-o lumină complet diferită!

    Vezi mai mult
  5. Prinsa la mijloc

    PRINSĂ LA MIJLOC

    de Kelly Corrigan

    Preţ normal: 25,00 RON

    Preţ special: 17,50 RON

    Pentru Kelly Corrigan, familia înseamnă totul. La vârsta de 36 de ani, ea avea o căsnicie reuşită, două fetiţe drăgălaşe şi o rubrică săptămânală la ziar. Deşi era o adultă realizată, Kelly încă se considera fetiţa carismaticului George Corrigan, un american de origine irlandeză. Ea era ancorată într-un spaţiu de mijloc, „în care statutul de părinte se suprapunea cu cel de fiică”. Îşi îndeplinea în egală măsură îndatoririle de adult, dar fără să uite de părinţii ei. Procesul de maturizare al lui Kelly a fost accelerat dramatic atunci când şi-a descoperit un nodul la sân, primind apoi diagnosticul pe care nicio femeie nu doreşte să îl audă vreodată. Când George a aflat la rândul lui că este bolnav de cancer într-o fază avansată, a fost rândul lui Kelly să se îngrijească de cel care a avut grijă de ea toată viaţa lui. Această dublă ipostază a ajutat-o pe Kelly să se maturizeze, aşa cum nu ar fi făcut-o nimic altceva. Vezi mai mult
  6. Pentru ultima oara

    PENTRU ULTIMA OARĂ Un medium vorbeşte despre persoanele dragi pe care le-am pierdut

    de John Edward

    Preţ normal: 29,00 RON

    Preţ special: 20,50 RON

    Aceasta este povestea remarcabilă a vieţii mediumului John Edward şi a celor mai interesante lecturi pe care le-a ţinut vreodată. Cartea descrie felul în care aceste lecturi psihice i-au ajutat pe oameni să îşi depăşească durerea şi să îşi continue viaţa, fără a înceta vreodată să îi iubească pe cei decedaţi, a căror viaţă nu a încetat, ci doar s-a transformat. Prin abordarea sa inedită, onestă şi uneori aproape rezervată, John descrie în această carte cum şi-a descoperit şi cum şi-a dezvoltat gradat capacităţile psihice care îl ajută să prezică anumite evenimente şi să comunice cu spiritele persoanelor decedate. El îi încurajează pe oameni să îşi descopere propriile lor capacităţi mediumice pentru a putea recepta şi înţelege mai bine semnele şi indiciile primite din lumea de dincolo. Toţi oamenii primesc astfel de semne, dar puţini sunt conştienţi de ele. Vezi mai mult
  7. Arta magica a durutului in cot

    ARTA MAGICĂ A DURUTULUI ÎN COT Ce poţi face pentru a nu-ţi mai pierde timpul pe care nu îl ai cu oameni pe care nu îi suporţi, făcând lucruri pe care nu doreşti să le faci

    de Sarah Knight

    Preţ normal: 35,00 RON

    Preţ special: 31,50 RON

    Te simţi stresat, copleşit şi sufocat de viaţă?

    Sătul să le mai faci tuturor pe plac înainte de a-ţi veni rândul?

    ÎNSEAMNĂ CĂ A SOSIT TIMPUL SĂ TE DOARĂ ÎN COT.

    Vezi mai mult
  8. Maria,regina ingerilor

    MARIA, REGINA INGERILOR

    de Doreen Virtue

    Preţ normal: 25,00 RON

    Preţ special: 21,00 RON

    Cartea Maria, Regia îngerilor nu îşi propune să analizeze chestiunile controversate legate de Fecioara Maria sau să interpreteze scripturile.

    Cartea studiază cazurile oamenilor care au trăit personal experienţa prezenţei binecuvântate a Fecioarei Maria în timpul rugăciunilor lor, sub formă de apariţii sau de vise, dar şi prin vindecări miraculoase.

    Maria, Regina Îngerilor este o carte nereligioasă care se încadrează în seria best-sellerurilor de mare succes ale lui Doreen Virtue ce include "Minunile vindecătoare ale Arhanghelului Rafael" şi "Arhangheli şi maeştri înălţaţi".

    Deşi prezintă obiectiv perspectiva religioasă, această carte se adresează cititorilor de diferite credinţe. Aşa cum explică Doreen Virtue, Fecioara Maria întruchipează calităţile materne ideale: blândeţea, puritatea, afecţiunea, iubirea necondiţionată, acceptarea, smerenia, înţelepciunea, înţelegerea şi compasiunea. Ea ne oferă mângâiere şi ne linişteşte mintea. Ne alină inima rănită şi ne face să ne simţim iubiţi şi în siguranţă. De asemenea, ne ajută să avem încredere în dreptate şi bunătate.  

    În paginile acestei cărti, Doreen Virtue prezintă o colecţie de poveşti adevărate de viaţă, provenite de la oameni care au trăit vindecări miraculoase şi apariţii ale Fecioarei Maria. Relatările sunt grupate în categorii distincte şi sunt însoţite de comentarii şi de explicaţii dedicate celor care doresc să îşi aprofundeze relaţia cu Maria şi cu îngerii.

    În plus, cartea include o serie de rugăciuni tradiţionale şi moderne adresate Fecioarei Maria, precum şi un comentariu interesant referitor la simbolurile asociate cu Maica Precurată şi o listă a locurilor de pe glob în care apariţiile acesteia au devenit faimoase.

    "Când am vizitat localitatea Lourdes din sudul Franţei, am trăit personal experienţa copleşitoare a iubirii Fecioarei Maria… M-am simţit în rai, purificată de o cascadă a îngerilor… În timp ce scriam această carte, i-am rugat pe cititori să îmi trimită relatările lor legate de experienţele pe care le-au trăit şi în care au simţit prezenţa sau ajutorul Fecioarei Maria… Speranţa mea este că aceste poveşti te vor inspira şi te vor ajuta să îţi aprofundezi relaţia cu Maica Preaiubită." — Doreen Virtue

    Vezi mai mult
  9. Sa ne hranim in lumina

    SĂ NE HRĂNIM ÎN LUMINĂ Să facem trecerea la regimul vegan pe calea noastră spirituală

    de Doreen Virtue, Becky Black

    15,00 RON

    Este oare regimul vegan calea cea mai potrivită pentru dumneavoastră?

    Această carte vă oferă toate informaţiile necesare pentru a lua chiar dumneavoastră această decizie foarte personală.

    Doreen Virtue şi Becky Black demonstrează că nu doar conţinutul în grăsimi sau carbohidraţi contează în alegerea regimului alimentar, ci mai ales calitatea „vibraţiei spirituale” a hranei este cea care vă poate face să arătaţi şi vă simţiţi altfel.

    Din acest fascinant ghid, veţi învăţa cum poate regimul vegan să vă ajute în creşterea nivelului energiei, în dezvoltarea puterilor psihice şi în dezvoltarea spirituală.

    De asemenea, veţi citi în paginile cărţii sugestii practice şi nutriţionale despre:

    · cum să vă asiguraţi cantităţi optime de proteine şi de calciu

    · cum să vă sporiţi vibraţiile şi înzestrările spirituale

    · cum să reduceţi ori să eliminaţi pofta pentru carne sau pentru produsele lactate

    · cum să adoptaţi un stil de viaţă lipsit de cruzime

    · cum să gătiţi mese vegane pentru dumneavoastră şi pentru familie

    · cum să faceţi faţă membrilor de familie şi prietenilor carnivori sceptici

    · cum să mâncaţi mese vegane atât la restaurant, cât şi în călătorii

    FRAGMENT

    "Iată 7 din cele mai obişnuite concepţii greşite din regimul vegan, împreună cu argumentele care le spulberă:

    Şapte Mituri Vegane

    1. Nu voi obţine suficiente proteine din regimul meu alimentar.

    2. Proteinele animale sunt superioare proteinelor vegetale

    3. Să fii vegan înseamnă să mănânci doar salate.

    4. Îmi voi pierde masa musculară dacă devin vegan.

    5. Este greu să fii vegan.

    6. Îţi ia prea mult timp să fii vegan.

    7. Hrana organică este scumpă.

    Mit: Nu voi obţine suficiente proteine din regimul meu ali­mentar.

    Adevăr: Mulţi oameni mănâncă de două până la cinci ori cantitatea de proteine de care au nevoie.

    Mulţi oameni din America au fost crescuţi cu teama lipsei de proteine dacă nu mâncau carne în fiecare zi. Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc de profesorii de la şcoala elementară care ne arătau nişte postere mari cu carne roşie, îndemnându-ne să mâncăm zilnic din toate cele patru grupe de alimente: carne, produse lactate, cereale, fructe şi legume. Ceea ce nu ne arătau profesorii era partea din spate a acelor postere, care ar fi dezvăluit numele producă­torilor de carne şi produse lactate şi numele instituţiilor care au plătit tipărirea şi distribuirea acelor postere.

    Ca urmare a acelor învăţături inexacte, astăzi majoritatea ameri­canilor consumă o cantitate excesivă de proteine animale. Un studiu amplu întreprins în China, în colaborare cu Universitatea Cornell, a arătat o legătură între consumul de proteine animale şi numărul mare de cazuri de osteoporoză. Multe din aceste studii sunt prezentate în cartea clasică Studiul China, scrisă de T. Collin Campbel. Probabil că nu există nicio coincidenţă în faptul că atât de mulţi oameni consumă zilnic proteine animale, în timp ce osteoporoza a ajuns să aibă practic proporţii epidemice.

    Un regim alimentar bogat în proteine a fost susţinut de nume­roase cărţi devenite populare, cum ar fi: Noua dietă revoluţionară a Dr. Atkins, Zona şi Mănâncă în funcţie de tipul constituţional. Totuşi, aşa cum am menţionat anterior, un regim bogat în proteine cere un consum mare de apă, care este necesară pentru a ajuta la digerarea proteinelor. Atunci când nu bem suficientă apă, resimţim efectele deshidratării. Când suntem deshidrataţi cu doar 1%, primul simptom este oboseala. Mulţi oameni sunt obosiţi deoarece excesul de proteine ingerate îi deshidratează.

    Mit: Proteinele animale sunt superioare proteinelor vegetale.

    Adevăr: Toate sursele de alimente, cu excepţia grăsimilor şi zahărului, conţin proteine.

    „Piramida alimentelor” este un sistem de recomandare nutriţio­nală care împarte alimentele în grupe diferite şi recomandă numă­rul şi cantitatea diferitelor porţii. Folosind piramida alimentelor ca bază, iată cantitatea aproximativă de proteine a diferitelor alimente vegane şi non-vegane la fiecare porţie:

    -Pâinea are 3 grame de proteine (adică o felie de pâine sau o jumătate de ceaşcă de orez).

    -Legumele au 2 grame de proteine (adică o jumătate de ceaşcă de legume gătite sau o ceaşcă de legume crude).

    -Fructele au o jumătate de gram de proteine (un fruct sau o jumătate de ceaşcă de suc).

    -Laptele are 8 grame de proteine (o ceaşcă de lapte sau de iaurt).

    -Carnea are 7 grame pe uncie – circa 30 grame.

    Mit: A fi vegan înseamnă să mănânci doar salate.

    Adevăr: Puteţi mânca doar salate, dar de ce v-aţi face aşa ceva când sunt atât de multe opţiuni de hrană vegană?

    Orice fel de mâncare poate fi re-creat din ingrediente pe bază de plante, inclusiv felurile tradiţionale, la cuptor, micul dejun, feluri pentru sărbători, deserturi şi aşa mai departe. Înlocuitorii de carne de bună calitate, care se găsesc acum la magazinele bio (cu hrană sănătoasă) şi la restaurantele vegane, sunt foarte greu de deosebit de produsele animale. Există versiuni vegane ale tuturor ingredientelor tradiţionale pentru gătit şi copt şi puteţi folosi aceşti înlocuitori pentru reţetele vegane.

    Mit: Îmi voi pierde masa musculară dacă devin vegan.

    Adevăr: Carbohidraţii complecşi şi exerciţiul fizic cu greu­tăţi stimulează creşterea musculară.

    Contrar convingerii populare, nu este nevoie să consumăm o cantitate suplimentară de proteine pentru a creşte masa musculară. Confuzia poate fi explicată, dacă înţelegem rolul pe care-l joacă proteinele în corp. Funcţia proteinelor este să construiască şi să repare. Unii oameni cred că „a construi şi a repara” înseamnă să ai bicepşii mai mari. Totuşi, proteinele îndeplinesc mai multe sarcini de construcţie. Ele produc globulele roşii şi albe, dar şi toate enzimele şi toţi hormonii.

    Fiecare celulă din corpul nostru are proteine în membrană, iar pielea, părul, unghiile, ţesuturile şi organele noastre sunt alcătuite din proteine.

    În plus, pielea noastră „năpârleşte” la 30 de zile şi trebuie să fie înlocuită, iar celulele mucoasei bucale sunt înlocuite la fiecare 3 zile. O globulă roşie are o durată de viaţă de 120 de zile. Din toate aceste informaţii, putem spune despre corp că face o mulţime de lucruri folosind proteinele pe care le mâncăm, însă creşterea masei musculare nu se află în fruntea listei.

    Mit: Este greu să fii vegan.

    Adevăr: Ca în cazul oricărui lucru nou, s-ar putea să vă simţiţi puţin ciudat la începutul schimbării regimului ali­mentar.

    Totuşi, dacă abordaţi schimbările considerându-le ca o aventură cu beneficii de lungă durată, veţi fi mult mai dornici să înfruntaţi orice provocare. Puteţi uşura trecerea la regimul dorit dezvoltând un plan, cumpărând cărţi de bucate vegane, fiind mai organizaţi atunci când cumpăraţi alimente, mâncând la restaurante vegeta­riene şi încorporând treptat regimul vegan în propriul stil de viaţă.

    Cu timpul, veţi învăţa să comandaţi alimente vegane la orice restaurant şi să mâncaţi armonios la petrecerile organizate de prieteni, păstrându-vă stilul de viaţă vegan. Aveţi răbdare cu voi înşivă în timp ce încorporaţi aceste schimbări semnificative în stilul de viaţă. Stima de sine va creşte cu fiecare succes dobândit.

    Dacă familia prezintă dificultăţi, faceţi tot posibilul să aveţi răbdare. Începeţi cu alimentele vegane de bază, cum ar fi spagetti, lasagna, chilli sau tostadas fără carne. Nu impuneţi mai multe mese vegane exotice membrilor familiei. Fiţi iubitori, dar păstraţi-vă punctul de vedere.

    Mit: Îţi ia prea mult timp să fii vegan.

    Adevărul: Schimbarea vechilor deprinderi de a cumpăra, găti şi mânca este partea care ne ia cel mai mult timp în trecerea la regimul vegan. Cea mai mare parte din noi este alcătuită din deprinderi, astfel încât puteţi fi nedumeriţi în legătură cu ce veţi găti pentru cină sau ce ingrediente să cumpăraţi.

    S-ar putea să schimbaţi şi magazinele de la care faceţi cumpără­turi, deci încercaţi să căutaţi un magazin bio (cu hrană sănătoasă) cât mai bun. Din fericire, trăim într-o epocă în care sunt numeroase magazine bio de mari dimensiuni şi cu sortimente bogate. Mulţi din producătorii importanţi au web site-uri de unde puteţi cumpăra alimente online şi ele pot fi expediate acasă. Înlocuitorii de carne congelaţi şi garniturile sănătoase sunt doar câteva din tipurile de produse pe care le puteţi cumpăra cu ajutorul calculatorului de acasă. Veţi găsi multe din aceste adrese web în secţiunea Resurse din această carte.

    Pregătirea cărnii ia mai mult timp decât prepararea felurilor vegane. În definitiv, trebuie să vă asiguraţi că aţi fiert suficient carnea pentru a evita intoxicarea. Prepararea hranei vegane este exact invers. Cu cât fierbeţi mai puţin legumele, cu atât sunt mai sănătoase. Cei mai mulţi înlocuitori sunt pre-fierţi şi au nevoie de prepararea unui sos sau de încălzire. Garniturile şi sosurile sunt elementele-cheie, care fac mesele vegane delicioase. Din moment ce puteţi cumpăra sosuri pre-gătite şi legume gata tăiate, este posibil să faceţi cumpărăturile şi să pregătiţi mesele vegane foarte repede.

    Când încercaţi orice nouă reţetă, este normal să vă simţiţi ciudat sau să fiţi nedumeriţi la început. Mulţi descoperă că trebuie să facă o reţetă de cel puţin trei ori până să li se pară acceptabilă. A patra oară au reţinut deja reţeta şi au început să experimenteze cu noi ingrediente.

    Mit: Hrana organică este scumpă.

    Adevăr: Dacă cumpăraţi din pieţele ţărăneşti, din coope­rative sau de la agricultori locali, sau dacă aveţi propriile culturi, preţurile produselor organice sunt comparabile cu cele ale produselor stropite cu pesticide. În plus, o dată cu peri­colele pentru sănătate ale hranei non-organice, veţi plăti şi în alte feluri ingerarea substanţelor toxice.

    Fiecare dintre noi, indiferent dacă este sau nu vegan, ar trebui să facă tot posibilul să mănânce cât mai multe alimente organice nemodificate genetic. Având conştienţa efectelor sănătoase ale hra­nei vegane, veţi dori să fiţi siguri că fructele, legumele şi cerealele sunt cultivate organic.

    Totuşi, există mitul că alimentele organice sunt prea scumpe pentru bugetul consumatorului mediu. În timp ce anumite produse organice sunt mai scumpe decât cele de la magazinele cu reduceri, preţurile se echilibrează pe măsură ce consumatorii cer mai multe alimente organice. Dacă în piaţa locală nu găsiţi produse organice, cereţi managerului să le comande şi apoi cumpăraţi produsele pentru a încuraja magazinul să asigure aprovizionarea.

    Pieţele ţărăneşti, fermele şi cooperativele locale sau produsele din propria grădină, sunt cele mai puţin scumpe moduri de a vă asigura produse organice. În plus, aveţi beneficiile suplimentare, ecologice, comunitare şi energetice de a cumpăra şi mânca ali­mente cultivate local. Vezi mai mult

  10. Poti sa-ti vindeci viata

    POŢI SĂ-ŢI VINDECI VIAŢA

    de Louise L.Hay

    Preţ normal: 37,00 RON

    Preţ special: 35,00 RON

    Poţi să-ţi vindeci viaţa, cartea cea mai bine vândută din lume pe tema autovindecării, a transformat viaţa a milioane de oameni. Foarte mulţi cititori au declarat că această carte le-a modificat definitiv percepţia asupra rolului pe care îl joacă mintea asupra stării de sănătate a corpului fizic şi asupra bunăstării psihice. În această lucrare inspirată, autoarea de renume mondial Louise L. Hay îşi prezintă viziunea profundă legată de relaţia care există între minte şi corp. Ea explorează constrângerile la care conduc gândurile şi ideile limitative şi ne ajută să înţelegem astfel mai bine cauzele reale ale bolilor şi ale disconfortului. Plin de idei şi de strategii care şi-au dovedit eficienţa pentru milioane de oameni din întreaga lume, acest ghid practic îţi va schimba în bine, pentru totdeauna, modul de a gândi. Dacă vei face exerciţiile din Poţi să-ţi vindeci viaţa progresiv, în ordinea în care apar, până când termini cartea, viaţa ta va fi început deja să se schimbe în bine! Vezi mai mult

Articolele 1 - 10 dintr-un total de 100

Tabel  Listă 

Setează descrescător
per pagină