Knowledge is everything

Carti

Articolele 21 - 30 dintr-un total de 44

Tabel  Listă 

Setează descrescător
per pagină
  1. Dovada lumii de dincolo

    DOVADA LUMII DE DINCOLO ADUSĂ DE UN NEUROCHIRURG

    de Eben Alexander

    Preţ normal: 39,00 RON

    Preţ special: 31,00 RON

    Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boală extrem de rară  iar şapte zile s-a aflat în comă.

    Apoi, tocmai când doctorii se gândeau să întrerupă tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc. Se întorsese în lumea aceasta.

    Însănătoşirea lui Alexander este un miracol medical. Dar adevăratul miracol al poveştii sale se află altundeva.

    Cât timp corpul lui a zăcut în comă, Alexander a călătorit dincolo de această lume şi a întâlnit o fiinţă angelică.

    Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tărâmuri ale existenţei superfizice. Acolo s-a întâlnit şi a vorbit cu sursa Divină a universului însuşi.

    Înainte de această călătorie, el nu găsea împăcare între cunoştinţele de neurochirurg şi credinţa în ceruri, Dumnezeu sau suflet.

    Astăzi, Alexander este convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită decât atunci când realizăm că Dumnezeu şi sufletul sunt reale şi că moartea nu reprezintă sfârşitul existenţei personale, ci doar o tranziţie.

    Vezi mai mult
  2. Procesul de cocreatie la apogeul lui

    PROCESUL DE COCREAŢIE LA APOGEUL LUI - O conversaţie între maeştri

    de Wayne W.Dyer, Esther Hicks

    18,00 RON

    Ce se întâmplă atunci când aduci faţă în faţă unul dintre cei mai reputaţi învăţători inspiraţionali şi spirituali ai epocii noastre şi Maeştrii Înţelepţi ai Universului?

    Are loc o întâlnire magică, profundă şi revigorantă pe care nu o vei uita niciodată!

    În această carte copleşitoare, bazată pe un eveniment live petrecut în Anaheim, California, dr. Wayne W. Dyer stă faţă în faţă cu Esther Hicks şi cu Conştiinţa Colectivă plină de înţelepciune cunoscută sub numele de Abraham.

    Wayne le pune lui Abraham toate întrebările pe care le-a acumulat în cei peste 40 de ani de predare, iar Abraham îi răspund.

    Printre subiectele discutate se numără:

    • Creşterea copiilor şi continuum-ul vieţii

    • Putem ajunge la o stare de „iubire fără opus”?

    • Dharma, destinul şi calea personală

    • Cum gestionăm veştile proaste?

    • Există maeştri înălţaţi la cer şi ghizi spirituali?

    • Monsanto şi alimentele modificate genetic … şi multe altele!

    Deşi Wayne şi Esther au fost prieteni de ani de zile, aceasta este prima discuţie publică a lui Wayne W. Dyer cu Abraham, în care sunt comentate numeroasele lecţii de viaţă şi întrebările fără răspuns ale lui Wayne.

    Citeşte această carte şi savurează această întâlnire extraordinară între două minţi ieşite din comun!

    Vezi mai mult
  3. Floarea vieţii Vol.II

    FLOAREA VIEŢII VOL.II Un secret străvechi

    de Drunvalo Melchizedek

    Preţ normal: 92,00 RON

    Preţ special: 82,50 RON

    În acest volum care conţine prezentarea celei de a doua părţi a seminarului Floarea Vieţii se explorează în profunzime modelul sacru reprezentat de Floarea Vieţii, care este generatorul principal al tuturor formelor fizice.

    Proporţiile corpului uman, nuanţele conştiinţei umane mărimile şi distanţele stelelor, planetelor şi a Lumii, chiar şi creaţiile speciile umane, permit oglindirea propriilor origini în această imagine frumoasă şi divină. Prin intermediul unei hărţi geometrice întortocheate şi detaliate, Drunvalo Melchisedek ne arată cum modelul aparent simplu al Florii Vieţii conţine originea întregii noastre existenţe din cea de-a treia dimensiune.

    De la piramidele şi misteriile Egiptului până la noua specie de copii indigo, Drunvalo prezintă geometriile sacre ale Realităţii şi energiile subtile care modelează lumea noastră. Suntem conduşi printr-un labirint al ştiinţei şi al poveştilor însufleţite de divin, uneori logice, alteori coincidenţe, pe o cale a reamintirii de unde venim şi a uimirii şi magiei a ceea ce suntem.

    La final, Drunvalo împărtăşeşte pentru prima oară sub formă tipărită, indicaţiile pentru meditaţia Mer-Ka-Ba, tehnici care aplicate pas cu pas recreează câmpul energetic al unei fiinţe dezvoltate, aceasta fiind soluţia în procesul de ascensiune şi pe drumul spre noua dimensiune.

    Dacă este făcut din iubire, acest proces străvechi de respiraţie pranică ne deschide spre posibilitatea de a folosi puteri ocrotitoare pentru vindecarea noastră, a celorlalţi şi chiar a planetei.

    Vezi mai mult
  4. Meditatie pentru viata

    MEDITAŢIE PENTRU VIAŢĂ

    de Robert Buttera

    31,00 RON

    Beneficiile meditaţiei sunt nenumărate: reduce stresul, atenuează durerea, oferă linişte minţii, şi o mai mare capacitate de adaptare.

    Dar care stil de meditaţie ţi se potriveşte ţie?

    "Meditaţie pentru viaţă" explică cele 6 forme de bază ale meditaţiei care te vor ajuta să identifici exact forma care ţi se potriveşte.

    Autorul te va ghida să îţi stabileşti stilul de meditaţie în funcţie de tipul tău de personalitate, de experienţa de viaţă acumulată, dar şi în funcţie de preferinţele personale. Descoperă cele 6 forme de bază ale meditaţiei şi identifică acele tehnici care ţi se potrivesc.

    Fă exerciţii în aşa fel încât să îţi personalizezi practica, învaţă paşii în aşa fel încât să rămâi motivat, şi bucură-te de beneficiile meditaţiei care pot să îţi încarce pozitiv întreaga viaţă.

    Vezi mai mult
  5. Nosso lar

    NOSSO LAR

    de Chico Xavier

    Preţ normal: 42,00 RON

    Preţ special: 37,50 RON

    În această carte ne este prezentată o lume spirituală, superioară celei fizice, care îi oferă sufletului ce ajunge acolo, după părăsirea trupului prin aşa-zisa moarte, o perspectivă mai vastă asupra legilor divine ale Universului, posibilitatea înţelegerii mai profunde a vieţii şi şansa asumării conştiente a lecţiilor spirituale.

    În această dimensiune subtilă, fiecare fiinţă se confruntă cu propriile sale încercări şi are de depăşit anumite obstacole de natură interioară, prejudecăţi şi concepţii eronate, pe care le-a hrănit şi le-a cultivat, datorită ignoranţei, pe când era încarnată în lumea fizică.

    Evoluţia interioară este marcată de purificarea profundă a propriei fiinţe, fiind singura de natură să-i asigure sufletului o existenţă fericită în lumea de dincolo, în care să predomine înţelegerea, altruismul şi iubirea. În lumea spirituală, sufletul se arată aşa cum este el în realitate, neputând să se mai ascundă în spatele unor măşti iluzorii.

    Cititorii vor descoperi impactul profund al învăţăturilor spirituale asupra conştiinţei fiinţelor din această lume astrală. Ni se confirmă astfel faptul că spiritualitatea este aceeaşi pretutindeni şi că adevărurile esenţiale afirmate dintotdeauna de tradiţiile spirituale ale omenirii sunt valabile în eternitate.

    Conjuncturile spaţio-temporale, oricât de diverse, nu sunt de natură să ştirbească sau să diminueze în vreun fel valoarea perenă a acestor adevăruri. Fiorul profund de autenticitate şi coerenta deplină a faptelor prezentate în paginile cărţii sunt indicii în plus că povestirea reprezintă oglindirea fidelă a unor realităţi – uneori cutremurătoare – din lumile subtile astrale, şi nicidecum o simplă ficţiune.

    Vezi mai mult
  6. Proiectul Sfera

    PROIECTUL SFERA

    de Klaus Heinemann, Miceal Ledwith

    Preţ normal: 28,00 RON

    Preţ special: 19,50 RON

    Proiectul Sfera explorează domeniul spiritual care poate fi văzut în uimitoarele fotografii digitale făcute de Míċeál Ledwith şi Klaus Heinemann. Sferele de diferite forme, mărimi, cantităţi şi culori plutesc, alunecă şi planează în fiecare fotografie. Ledwith şi Heinemann ne oferă expertiza lor în domeniul sferelor, dovedindu-ne că nu sunt nici particule de praf, nici picături de apă. Ei caută să comunice cu sferele, văzându-le cu ochiul liber şi încercând să desluşească ce înseamnă existenţa lor pentru vieţile noastre. După ce a descoperit cu uimire sferele care apăreau strălucitoare ca nişte becuri în fotografiile pe care le făcuse într-un loc de reculegere spirituală, Klaus Heinemann a simţit imediat că era vorba de ceva mult mai profund. Heinemann a cercetat din nou mii de fotografii pe care le făcuse anterior şi a făcut alte mii pentru a testa ipoteza că aceste cercuri luminoase nu sunt altceva decât emanaţii ale unor fiinţe spirituale. Míċeál Ledwith a avut o experienţă asemănătoare după ce a aflat pentru prima dată despre fenomenul Sfera. Pentru a descoperi tot ce se putea despre natura lor, despre situaţiile în care prezenţa lor poate fi cel mai uşor detectată şi ce implicaţii ar putea avea ele pentru înţelegerea locului nostru în cosmos, el a început studierea intensă şi sistematică a sferelor, zi şi noapte, în diferite condiţii atmosferice. Până acum, el a adunat o colecţie de peste o sută de mii de imagini. În Proiectul Sfera, Míċeál Ledwith şi Klaus Heinemann, doi experţi de frunte în domeniul fenomenelor sferice, şi-au alăturat cunoştinţele dobândite de-a lungul anilor pentru a examina aceste apariţii fantomatice. Analizând detaliile fotografiilor color ale diferitelor tipuri de sfere şi rezultatele altor cercetări ştiinţifice, oferind sugestii practice pentru călăuzirea fotografilor amatori pasionaţi de fenomenul sferelor, precum şi detalii cuprinzătoare ale tiparelor vizuale, ale caracteristicilor şi comportamentelor sferelor, Proiectul Sfera demonstrează că realitatea noastră fizică convenţională este doar o extensie a dimensiunii spirituale infinite şi că sferele sunt legate de realităţi în afara percepţiei noastre umane normale. Vezi mai mult
  7. Universul Sufletului

    UNIVERSUL SUFLETULUI

    de Patricia Cori

    Preţ normal: 15,00 RON

    Preţ special: 13,50 RON

            În timp ce intrăm in Mileniul al III-lea, ne confruntăm cu un viitor proorocit să se încheie cu apocalipsa în care Pământul va fi distrus, clima se va schimba şi ordinea mondială actuală va intra în colaps.

            Potrivit clarvăzătoarei Patricia Cori, acest prim volum al trilogiei "Dezvăluirile Siriene” are rolul de a ne trezi capacitatea de-a influenţa destinul rasei umane şi a planetei, învăţându-ne să ne transformăm propriile temeri în acţiuni benefice.

            Suntem apăraţi, asistaţi şi învăţaţi de fiinţe care se află dincolo de realitatea noastră tridimensională – de gardieni dedicaţi transformării conştiinţei umane.

            În acest volum sunt prezentaţi aceşti gardieni, fiinţele de pe Sirius, precum şi mesajul lor uluitor de speranţă şi schimbare pozitivă.

    Vezi mai mult
  8. Si daca n-ar fi inviat Christos

    ŞI DACĂ N-AR FI ÎNVIAT CHRISTOS Calea Christică spre Omul Spiritual

    de Judith von Halle

    Preţ normal: 26,00 RON

    Preţ special: 23,40 RON

    Prin cercetare spirituală, conform metodei „continuităţii conştienţei”, ea a alcătuit o serie de comentarii asupra Misteriului de pe Golgota pe care le-a susţinut public. Aceste prelegeri au ca scop stimularea cititorilor la reflectare răbdătoare şi consecventă asupra acestui Misteriu şi la crearea unei relaţii mai apropiate şi continue cu Fiinţa lui Christos. Vezi mai mult
  9. Tatal nostru

    TATĂL NOSTRU Cuvântul viu al lui Dumnezeu

    de Judith von Halle

    Preţ normal: 14,00 RON

    Preţ special: 13,00 RON

    Tatăl nostru este o rugăciune singulară, incomparabilă, nefiind creată prin vreun gând ori sentiment, sau ca urmare a oficierii unei iniţieri. Ea a emanat ca rugăciune unică a omenirii direct din gura acelei fiinţe umane în care se întrupase divinitatea. Această rugăciune a fost rostită de Logosul însuşi. Este Cuvântul rostit al lui Dumnezeu, care a putut pătrunde prin urechile fizice în inimile oamenilor de la Răspântia Vremurilor. Caracteristici Vezi mai mult
  10. Viata de apoi

    VIAŢA DE APOI Cei dispăruţi ne vorbesc despre lumea lor

    de Stafford Betty

    Preţ normal: 23,00 RON

    Preţ special: 20,50 RON

    Sunt puţine întrebări mai importante decât cea privind ce ni se întâmplă după ce murim.

    Această carte include mărturii ale unor persoane decedate, care ne povestesc despre circumstanţele în care trăiesc şi despre modalitatea în care se deplasează dintr-o sferă în alta.

    În ciuda oricăror speculaţii ce ar putea rezulta din aceste relatări, aceste experienţe extrem de interesante nu vor lăsa pe nimeni indiferent.

    După efectuarea unei analize privind structura şi conţinutul detaliilor pe care sursele spirituale le-au descris despre universul vieţii lor de apoi prin mediumi credibili,  Dr. Stafford Betty enumeră 44 de caracteristici ale vieţii de dincolo, marea majoritate a acestora fiind diferite de viziunile religiilor principale ale lumii noastre.

    Mesajul central al acestei cărţi constă în credinţa că revelaţiile naturii şi existenţei vieţii noastre de apoi depind de modul în care ne servim de liberul nostru arbitru, spre a evolua spiritual prin iubire si înţelepciune.

    Vezi mai mult

Articolele 21 - 30 dintr-un total de 44

Tabel  Listă 

Setează descrescător
per pagină